Sediul sufletului

"Inima este locașul sufletului, esența însăși a individului în căutarea sa frenetică spre transcendență. "
Glasul Inimii 2004, vol. 2, p. 107 - Rev. Chariji

vineri, 30 mai 2014

Scopul vieţii şi alegerea corectă!



      Fiecare din noi am auzit întrebarea:  " Care este sensul vieţii ? " Sau " Care este scopul vieţii ? " Sau " De ce ne-am născut ? '. În cele mai multe cazuri, avem propria noastră perspectivă în ceea ce priveşte scopul nostru în viaţă . Cu toate acestea, văzut dintr-o perspectivă spirituală , există două motive generice de ce ne-am născut . Aceste motive definesc scopul vieţii noastre, la nivelul de bază . Acestea sunt :

    Pentru a completa contul „ de a da - şi – de a lua” ce-l avem „ deschis ” cu diverse persoane – dizolvarea karmei .

    Pentru a progresa spiritual, cu scopul final de a fuziona în Dumnezeu şi de a ieşi din ciclul de naştere şi de moarte .

De-a lungul multor vieţi, am acumulat mai multe conturi „ de a da - şi – de a lua”, ce sunt un rezultat direct al gândurilor şi acţiunilor noastre. Conturile pot fi pozitive sau negative , în funcţie de caracterul pozitiv sau negativ al acţiunilor noastre. Toate evenimentele importante din viaţa noastră sunt predestinate. Aceste evenimente includ naşterea noastră , familia în care ne-am născut, persoana ( sau persoanele ), cu care ne vom căsători , copii pe care-i vom avea , boli grave precum şi momentul morţii noastre. Fericirea şi durerea pe care o dăm şi o primim de la cei dragi şi de la cunoştinţe sunt pur şi simplu „reglări de conturi anterioare ”, acestea preluând conducerea pe calea relaţiilor.

În conformitate cu legea karmei, orice faptă pozitivă generează un "merit", în timp ce fiecare faptă negativă generează o "penalizare". Ulterior, trebuie să profiţi de rezultatele acţiunilor cuiva. Ori de câte ori cineva face o fapta buna pentru un altul, aceasta duce la un randament pozitiv (sub forma fericirii sufleteşti), iar pentru acest lucru să nu se aştepte la nimic altceva în afară de un simplu "Mulţumesc" de la acea persoană! Ori de câte ori cineva cauzează daune, acestea duc la un randament negativ (sub forma unor suferinţe). Acestea nu pot fi anulate printr-un simplu "Imi pare rău"!

Legea karmei este infailibilă. Este ceva de genul legii a treia a lui Newton, care prevede că, "Pentru fiecare acţiune există o reacţie egală şi opusă". Există o cauză iar rezultatul este efectul. Iar orice efect la rândul lui, este cauză pentru un alt efect!

De-a lungul vieţii noastre, noi suntem prinşi fie în rezolvarea unui cont vechi fie în crearea unuia nou. În cazul în care contul nu poate fi soluţionat în această naştere, el este reportat pentru naşterea următoare. Noi nu suntem conştienţi de conturile „ de a da - şi – de a lua” generate în naşterile anterioare. Statutul relaţiei şi sexul individului se poate schimba cu naşteri ulterioare. Deci, un tată al unei persoane dintr-o naştere poate să se nască fiică pentru acelaşi individ în naşterea viitoare.

Finalul dezvoltării spirituale, pentru orice cale spirituală, este fuziunea cu Dumnezeu . " Unirea cu Dumnezeu " înseamnă experimentarea lui Dumnezeu în noi şi în jurul nostru şi nu identificarea cu cele cinci simţuri, minte şi intelect . Acest lucru se întâmplă la nivel spiritual 100 % - Realizarea de Sine. ( “Putere vs Forţă” de David Hawkins – Scara conştiinţei – ajută la stabilirea nivelului de conştiinţă al fiecăruia ). Cei mai mulţi oameni în lumea de astăzi sunt la nivelul spiritual 20-25 % şi sunt reticenţi la orice practică spirituală pentru dezvoltarea spirituală . Ei sunt puternic identificaţi cu cele 5 simţuri , minte şi intelect . Acest lucru se reflectă în viaţa noastră atunci când ne concentrăm în principal pe aspectul fizic sau suntem aroganţi datorită inteligenţei noastre sau succesului .

Prin practica spirituala, atunci când vom creşte până la nivelul spiritual de 60 % sau 70 %, suntem eliberaţi din ciclul de naştere şi de moarte. După acest nivel spiritual , putem rezolva orice ne-a rămas. Uneori, oamenii de peste 60 % sau 70 % nivel spiritual, pot alege să se nască pe Pământ pentru a ghida umanitatea în spiritualitate .
Dezvoltarea spirituală este posibilă doar prin practică spirituală.

Ce înseamnă acest lucru în ceea ce priveşte obiectivele vieţii noastre ?

Cei mai mulţi dintre noi avem obiectivele noastre proprii . Ele pot include: să devii  doctor, să fii bogat şi faimos sau să reprezinţi ţara ta într-un anumit domeniu . Oricare ar fi scopul pentru marea majoritate dintre noi , aceasta este unul lumesc. Întregul nostru sistem de educaţie este configurat pentru a ne ajuta să urmărim aceste obiective lumeşti . Părinţii insuflă acelaşi scop lumesc în copiii prin încurajarea acestora de a studia şi de a intra în profesii care să le dea mai multe beneficii monetare, în detrimentul vocaţiei, menirii proprii .

Cum împăcăm aceste obiective lumeşti cu scopul spiritual al vieţii şi motivul naşterii noastre pe Pământ ? "

Răspunsul este destul de simplu . Ne străduim pentru scopuri lumeşti în primul rând, pentru a obţine satisfacţie şi fericire,  urmărind " fericirea la superlativ şi de durată " prin toate acţiunile noastre. Cu toate acestea , chiar după ce am realizat obiectivele noastre lumeşti , fericirea rezultată şi satisfacţia este de scurtă durată, pornind în căutarea următorului vis pentru a-l alunga .

Cea mai înaltă formă de fericire, este Bliss ( Anand ), este un aspect al lui Dumnezeu . Când ne-am unit cu El, putem experimenta un Bliss perpetuu .

Acest lucru nu înseamnă că trebuie să renunţăm la ceea ce facem ci doar se ne concentrăm pe practica spirituală .

Ce este în neregulă cu a te naşte din nou şi din nou ?

Cu cât înaintăm în Kaliyuga, epoca actuală a Universului , viaţa va fi mai plină de probleme şi durere . Cercetări spirituale au arătat că la nivel mondial , fiinţa umană medie este fericită doar 30 % din timp, în timp ce 40% din timp, este nefericită. Diferenţa de 30% reprezintă momentul în care o persoană rămâne într- o stare neutră , unde nu simte fericirea sau nefericirea. De exemplu, atunci când cineva se plimbă sau execută unele sarcini lumesti, etc şi nu are gânduri fericite sau nefericite .

Motivul principal se datorează faptului că cei mai mulţi oameni sunt la un nivel spiritual mai jos . Prin urmare, deciziile şi acţiunile noastre dau destul de des altora durere sau au repercursiuni negative asupra mediului înconjurător. Ca rezultat, vom acumula karmă negativă. Prin urmare, pentru cei mai mulţi dintre semenii noştri naşterile ulterioare vor fi mai dureroase decât actuala viaţă.

În timp ce lumea a făcut paşi uriaşi în progresul economic, ştiinţific şi tehnic, noi suntem mai săraci decât generaţiile anterioare, în sensul de fericire, care este obiectivul nostru de bază în viaţă - Bliss ( Anand) .

Având în vedere că toţi ne dorim fericire, renaşterea şi viaţa viitoare nu ne va da fericirea la superlativ şi de durată, pe care o dorim. Numai evoluţia spirituală şi fuzionarea cu  Dumnezeu ne va putea oferi acest Bliss ( Anand).

Alegere corectă
vineri 30 mai 2014

"El (Dumnezeu) daruieşte fiecaruia dintre noi posibilitatea de a alege corect. Depinde de noi dacă alegem corect sau nu. Dacă alegi corect, te indrepţi catre El. Dacă nu, rămai cu lumea. "

Glasul Inimii 2004, vol. 2, p. 197 - Rev. Chariji

„Aşa cum o pasăre are nevoie de două aripi pentru a zbura, omul, pentru a avea o viaţă armonioasă, are nevoie de două laturi ale existenţei, cea spirituală şi cea materială. Dacă vreuna dintre ele este neglijată în favoarea celeilalte, viaţa devine nenaturală şi rezultatul nu poate fi cel dorit. Spiritualitatea oferă calea pentru refacerea acestui echilibru interior.” - Chariji

miercuri, 28 mai 2014

Cât de necesară şi importantă ne este practica spirituală!



         Practica spirituală reprezintă eforturile noastre sincere şi oneste făcute în mod constant zi de zi pentru a ne dezvolta calităţile divine şi pentru a atinge fericirea veşnică sau Bliss (Anand).

Un alt mod de a defini practica spirituală este calatoria noastră personală de a merge spre interior, dincolo de cele cinci simţuri, minte şi intelect pentru a experimenta sufletul (Dumnezeu), existent în fiecare dintre noi. Una dintre calităţ
ile lui Dumnezeu este perpetul Bliss care, atingându-ne sufletul, ne face să putem experimenta şi noi acest Bliss.

Dacă suntem serioşi cu privire la orice demers în viaţă atunci trebuie fim perseverenţi şi disciplinaţi.

Spiritualitatea inseamnă a experimenta. Cuvintele au doar 2% importanţă în timp ce 98% constă în practica zilnică.

"Practica spirituală" este o piatră de poticnire chiar şi pentru persoanele cele mai inteligente care citesc sau ascultă orice în materie de spiritualitate. Motivul fiindcei mai mulţi intelectuali au tendinţa de a fi prinşi în cuvinte şi dezbate scripturile sfinte. Cu toate acestea şi în cele din urmă este nevoie de a experimenta Spiritualitatea precum şi cuvintele scrise în scripturi.

Prin practica spirituală trecem de la cunoaşterea intelectuală pură la experimentarea cunoaşterii.

Pentru a putea trece acest vast ocean al vieţii lumeşti şi pentru a experimenta fericirea şi pacea sufletească în acelaşi timp, ar trebui practicată Spiritualitatea şi nu doar a dobândi cunoştinţe verbale.

Practica spirituală se face fără aşteptări. Unicul scop este creşterea spirituală. Privind în acest mod practica spirituală, practicanţii vor continua cu practica lor spirituală în timp ce folosesc fiecare eveniment din viaţa ca pe un mijloc de creştere spirituală . Dacă se confruntă cu o situaţie dificilă , vor folosi situaţia pentru a creşte spiritual prin reducerea ego-ului lor sau renunţarea la rezultatul situaţiei din voinţa lui Dumnezeu.

Când facem practica spirituală este generată o anumită cantitate de energie spirituală. Atunci când energia spirituală este îndreptată spre câştig lumesc, dorinţele pot fi îndeplinite, dar creşterea spirituală nu se produce. Acest lucru este asemănător cu încercarea de a umple un borcan ce este spart; borcanul nu se poate umple. Când facem practica spirituală urmarindu-ne ţelul interior, atunci toată energia generată de practica spirituală este folosită pentru a alimenta creşterea spirituală. Atunci când un căutător de Dumnezeu face practica având drept scop ţelul spiritual, nu numai că se produce creşterea spirituală, dar cerinţele lumeşti, materiale, sunt predate, de asemenea, în grija Lui.

Când intenţia este îndreptată spre câştig lumesc, activăm aspectul salvator al principiului lui Dumnezeu . Rezultatul final pentru ceea ce ne rugăm sau dorim este influenţat în principal de intensitatea practicii noastre spirituale şi de karma noastră . Când facem practica spirituala urmărind numai deplina unitate cu divinul, activăm principiul Maestrul Suprem sau principiul de predare lui Dumnezeu, care are grijă de creşterea noastră spirituală. Împreună cu acesta, vom activa , şi aspectul salvator, protector al lui Dumnezeu.

Presupunând că o persoană face practica spirituala pentru a dobândi avere, odată ce el devine bogat, dorinţele sale nu se opresc aici . El poate cere o sănătate bună, un soţ bun, un copil, şi aşa mai departe . Astfel, el devine prins într-un cerc vicios de a încerca să-şi potolesă setea diferitelor sale dorinţe . O astfel de căutare nu se poate termina, deoarece există întotdeauna încă ceva  pentru a fi îndeplinit . Deci, nu se poate experimenta o satisfacţie completă de la acest mod de practică spirituală . Când scopul unic al unei persoane ce urmăreşte progres spiritual este atins, el îşi dă seama de adevăratul său Sine îşi dă seama de Dumnezeu . La această etapă de evoluţie spirituală, el devine experienţa permanentă a Bliss-ului.

Toată diferenţa este dată de obiectul pe care vrei să-l experimentezi: te opreşti la creaţie sau obiectele create, sau ai un ţel mai înalt, Creatorul, Realizarea Sinelui şi a te confrunta cu Adevarul Absolut, care este Dumnezeu.

Pentru ca practica spirituală să genereze o creştere spirituală rapidă, în trepte progresive mai mari calitativ şi cantitativ, avem o absolută nevoie de a învăţa să ascultăm de o autoritate din domeniul Spiritualităţii. Când suntem bolnavi, mergem la doctor, când vrem să învăţăm să schiem, apelăm la un monitor de schi. Aşa este şi în cazul spiritualităţii. Avem nevoie să ascultăm de un Maestru ce a obţinut Realizarea de Sine.

Un profesor care să ne ghideze în orice domeniu este de nepreţuit. Acest lucru este adevărat şi în spiritualitate. Pentru că Spiritualitatea este subtilă sau intangibilă în natură, este dificil să se identifice cu certitudine cine este un ghid evoluat spiritual sau Maestru. Un Maestru este foarte diferit de un profesor sau un predicator. El este un far de lumină spirituală în lumea noastră, şi ne învaţă principiile spirituale universale care stau la baza tuturor religiilor şi culturilor.

Există o vorbă ce spune că în împărăţia orbilor omul care vede este rege. Cu un al şaselea simţ extrem de activ, Gurul sau Maestrul " vede" persoana cu totul în regatul celor orbi spiritual şi neştiutori. El este cineva care a mers deja pe drumul spiritual, sub îndrumarea Maestrului său spiritual, şi care are acces la Mintea Universală.

Există două motive pentru care ne-am născut:

     Să ne supunem karmei
     progresăm spiritual

Karma este un proces asupra căruia nu avem în mare parte nici un control, dar ne dă posibilitatea prin eforturi conştiente să progresăm spiritual. Având un scop spiritual în viaţă şi anumite calităţi putem face astfel de eforturi.

Un căutător spiritual este cineva care:

    - face eforturi oneste şi sincere zi de zi pentru a creşte spiritual
    - are dorinţa intensă de a creşte spiritual,
şi
    - se străduieşte să-şi îmbunătăţească practica spirituală atât cantitativ cât şi calitativ în mod regulat.

Este nevoie de interiorizare spirituală sau un accent pe Dumnezeu,  pentru a fi un adevărat căutător de Dumnezeu. Interiorizarea şi introspecţia duc treptat la o reducere a identificării cu cele 5 simturi, mintea şi intelectul. Non-căutătorii spirituali, pe de altă parte, îşi îmbunătăţesc identificarea cu cele 5 simţuri, mintea şi intelectul.

,,Dezvoltarea spirituală individuală este în esenţă un parcurs dinspre ceea ce suntem înspre ceea ce putem deveni. Actualul îndrumător spiritual al sistemului Sahaj Marg, Rev. Parthasarathi Rajagopalachari descrie succint această transformare lăuntrică drept calea „dintre a fi şi a deveni.” Este un parcurs, la al cărui punct iniţial eşti ceea ce eşti. Din acel punct, aventura spirituală este o metamorfoză. Experimentezi zilnic transformări interioare şi cu fiecare clipă eşti diferit. După un timp, când priveşti în urmă şi răsfoieşti cartea vieţii tale, realizezi cât de mult te-ai transformat. Descoperi că eşti mai puţin lacom, mai puţin egoist, mai puţin preocupat de aspecte exterioare şi că te preocupă mai puţin puterea şi statutul social. În schimb, eşti mai împăcat şi mai plin de iubire. E ca şi cum te-ai întoarce înspre natura ta divină originară - perfecţiunea din care cu toţii descindem şi de care suntem mereu atraşi.

Acceptă ajutor
miercuri 28 mai 2014

"Un om cade într-o fântână.Cineva îi aruncă o funie. El spune: "Nu, nu. Mă rog Domnului. El va veni să mă scoată."Cât timp va aştepta acolo omul cu funia? Va spune: "Fie, atunci să vină Dumnezeul tău să te scoată.""
Glasul Inimii 2004, vol. 2, p. 169 - Rev. Chariji

marți, 27 mai 2014

LEGILE OGLINZII



1.    Tot ceea ce mă deranjează la altul, nu-mi place, cred că eu aş face mai bine, l-aş schimba, etc. - TOTUL ESTE IN MINE, deci tot ceea ce eu critic în celălalt, luptând împotriva lui -TOTUL ESTE IN MINE.

2.    Tot ceea ce alţii critică în mine, luptă să mă schimbe, iar acest lucru mă enervează, mă deranjează, mă irită, etc – înseamnă că NU E REZOLVAT IN MINE. Egoul este cel jignit, deoarece am un ego foarte puternic.

3.    Tot ceea ce alţii critică în mine încercând să mă schimbe, dar dacă pe mine nu mă deranjează, atunci ESTE PROBLEMA LOR, neputinţa lor pe care o reflectă asupra mea, pentru că ei nu pot, nu au curajul să se recunoască în ei inşişi. Nu le convine, le e frică.

4.    Tot ceea ce iubesc în celălalt, IUBESC IN MINE, există în mine, pentru că mă recunosc în persoana celuilalt, pentru că ştiu că toţi suntem UNUL.

5.    LUMEA CARE MĂ ÎNCONJOARĂ E O OGLINDĂ.

    Dacă mă uit în ea, mă văd pe mine.
    Dacă zâmbesc, şi lumea îmi zîmbeşte.
    Dacă mă uit urât, şi ea mă priveşte urât.
    Permanent lumea mă  oglindeşte.


Anonim

Îndreaptă-te spre interior!



Deşi toate fiinţele umane de pe pământ au corpuri fizice, identitatea esenţială a fiecărei persoane este definită de un suflet invizibil, raţional, şi veşnic .
Nucleul credinţei este acel sentiment mistic ce uneşte omul cu Dumnezeu. Această stare de comuniune spirituală poate fi adusă şi menţinută prin meditaţie şi rugăciune. 
Omul poate deveni cu adevarat eficient numai atunci când viaţa noastră interioară spirituală a fost perfecţionată şi transformată. În caz contrar, va degenera într-o simplă rutină, şi va deveni un lucru mort. 

Scopul final in viaţa fiecarui suflet omenesc, ar trebui să fie atingerea excelenţei morale şi spirituale - pentru a-ţi alinia fiinţa interioară şi comportamentul exterior cu voinţa  Creatorului .
Maturitatea morală vine astfel de la conştiinţa spirituală. Scopul corpului uman şi facultăţile sale fizice sunt pentru a servi sufletului ca un vehicul adecvat. Energiile corpului sunt aduse treptat sub controlul conştient al sufletului, ele devenind instrumente pentru exprimarea calităților spirituale. Acesta, când este nedisciplinat, cedând pasiunilor fizice, împiedică progresul spiritual.
Deoarece corpul este vehiculul sufletului în această viaţă pe pământ, este important să-l menţinem sanatos şi să avem grijă de el. Trebuie descurajată cu fermitate orice formă de ascetism sau de auto-negare. Trebuie accentuată disciplina sănătăţii. Prin urmare, este necesara îngrijirea corpului uman: nutriţie adecvată, sport, şi aşa mai departe. Ce stă la baza acestora, ca şi în multe alte aspecte ale credinţei, este principiul moderaţiei: lucrurile sunt benefice atunci când sunt păstrate în limitele moderaţiei  şi devin dăunătoare atunci când ajung la extreme.
 
Anumiţi factori fizici dincolo de controlul individului, pot avea un efect semnificativ asupra dezvoltării cuiva în timpul vieţii sale pământeşti. Dar astfel de influenţe materiale nu sunt permanente, iar ele nu au nici o putere în sine pentru a dăuna sau deteriora sufletul. Cele mai multe, pot întârzia doar temporar procesul de creştere spirituală, şi chiar şi acest efect poate fi contrabalansat de o explozie ulterioară de dezvoltare mai rapidă. Acest fapt face de multe ori lupta mai hotărâtă şi mai curajoasă a individului faţă de handicapuri fizice, emoţionale, mentale şi are loc cea mai mare creştere spirituală, iar individul poate vedea handicapurile sale ca binecuvântări care , în cele din urmă, l-au ajutat să crească spiritual. Astfel, admiţând că condiţiile fizice pot afecta, temporar dar semnificativ, procesul de creştere spirituală este departe de a crede, la fel ca mulţi materialişti filosofi, că suntem determinaţi în totalitate de o combinaţie de factori fizici genetici şi de mediu.
În creaţie nu există rău, totul este bine. Anumite calităţi şi laturi înnăscute în unii oameni ce par reprobabile nu sunt aşa în realitate. Răspunsul la acest lucru este lăcomia, care înseamnă a lua ceva mai mult decât îţi este necesar, fiind o calitate demnă de laudă, cu condiţia de a fi utilizat în mod corespunzător. Deci, dacă un om este lacom pentru a dobândi cunoştinţe şi ştiinţă, sau pentru a deveni plin de compasiune, generos, acesta este lucrul cel mai demn de laudă. Dacă el îşi exercită mânia şi urgia împotriva tiranilor insetaţi de sânge, care sunt ca nişte fiare feroce , este foarte lăudabil; dar dacă el nu foloseşte aceste calităţi într-un mod corect, el este condamnabil .... Este la fel cu toate calităţile naturale ale omului, care constituie capitalul său de viaţă; în cazul în care acestea sunt utilizate într-un mod ilegal, ele devin condamnabile. Prin urmare, creaţia este pur şi simplu bună.
Toate forţele şi facultăţile ne sunt date de Dumnezeu şi, prin urmare, au potenţial benefic pentru dezvoltarea noastră spirituală.
 Rău, se explică, prin lipsa de bun; întunericul este absenţa luminii; rece este lipsa de căldură.
Aşa cum soarele este sursa unică a tuturor formelor de viaţă dintr-un sistem solar, aşa există o singură putere în univers, numită Dumnezeu.
 
Omului i-a dat Dumnezeu liberul arbitru, iar când se abate de la această putere sau nu reuşeşte să facă eforturile necesare pentru a-şi dezvolta capacităţile sale spirituale, rezultatul este imperfecţiunea. Atât în ​​interiorul individului cât şi în societate. Capacitatea este de două feluri: capacitatea naturală şi capacitatea dobândită. Prima, care este creaţia lui Dumnezeu, este pur şi simplu bună - în creaţia lui Dumnezeu nu există rău; dar capacităţile dobândite au devenit cauza apariţiei răului.
Mândria, sau egocentrismul, este una dintre cele mai mari piedici în calea progresului spiritual. Mândria reprezintă un sentiment exagerat al importanţei proprii în univers şi conduce la o atitudine de superioritate asupra altora. Persoana se simte ca şi cum el are sau ar trebui să fie în controlul absolut al vieţii sale şi a circumstanţelor care îl înconjoară,  el căutând puterea şi dominaţia asupra altora, deoarece o astfel de putere îl ajută să mențină această iluzie de superioritate. Astfel, mândria este un obstacol în calea creşterii spirituale, pentru că împinge individul plin de mândrie spre o căutare fără sfârşit pentru a-şi îndeplini aşteptările sale.
Tot ceea ce conduce la progresul spiritual este bun, şi tot ceea ce are tendința de a împiedica progresul spiritual este rău. Atingerea unui grad de auto-cunoaștere, ne va permite să ştim când ceva este util pentru creşterea noastră spirituală şi când nu este. Iar această cunoaştere poate fi obţinută numai cu ajutorul unui Maestru de calibru. Maeştrii posedă capacităţi de care nu dispun oamenii obişnuiţi. Nu este o diferenţă în grad, ci mai degrabă o diferenţă în natură care-i distinge de ceilalţi. Fiinţele umane au o natură duală: corpul fizic, care este compus din elemente şi care funcţionează în conformitate cu aceleaşi principii ca şi corpul unui animal; şi nemateriale şi nemuritoare - sufletul uman. Maeştrii au de asemenea, aceste două naturi, dar, în plus, ei posedă un al treilea caracter unic: capacitatea de a primi revelaţia divină şi a o transmite infailibil pentru omenire. Sunt fiinţe speciale, având o relaţie unică cu Dumnezeu şi trimişi de El din lumea spirituală ca un instrument al revelaţiei divine. Nimeni nu poate "deveni" o manifestare a lui Dumnezeu.

Sufletele oamenilor obişnuiţi pot fi, de asemenea, asemănate cu oglinzi -, dar, spre deosebire , ele sunt imperfecte. Cu alte cuvinte, fiecare fiinţă umană poate reflecta ceva din atributele lui Dumnezeu, doar într-un mod imperfect şi limitat. La fiinţele umane obişnuite, progresul spiritual implică perfecţionarea, curăţarea, lustruirea sufletului, astfel încât acesta să reflecte tot mai clar atributele lui Dumnezeu. "Curăţarea  oglinzii" este ca o analogie pentru progresul spiritual. Analogia subliniază convingerea că oamenii sunt imperfecţi, dar cu un potenţial fără sfârşit de perfectiune; în timp ce Maestrul este deja într-o stare de a fi perfecţionat – Realizarea de Sine.

Maestrul în viaţă poate induce în inima aspirantului energia subtilă a propriei sale condiţii, pentru dezvoltarea interioară a acestuia.

O stare de echilibru mental şi spiritual este testul cel mai sigur al progresului spiritual.
Trebuie să înveţi mai întâi să te iubeşti pe tine însuţi. Poate de aceea medităm asupra propriei inimi. Învăţăm să iubim ce găsim în ea.
Îndreaptă-te înspre interior. Toată cunoaşterea, toate puterile, totul se află în interior. Destinul vostru se află în interior, viitorul vostru este în interior şi Absolutul este în interior.
- Chariji


luni, 26 mai 2014

Avem un singur scop în această viaţă!




Succesul in viaţă este dat de echilibrul dintre muncă, familie şi spiritualitate.
Scopul acestei vieţi pe pământ este pentru fiecare individ de a-şi dezvolta calităţile spirituale şi morale care stau la baza naturii lui. Fiinţa umană este ca o "mină bogata  în nestemate de o valoare inestimabilă." Aceste calităţi pot fi dezvoltate doar atunci când o persoană se întoarce la Dumnezeu, la Sine. Această sarcină trebuie să rămână responsabilitatea individului, omenirea primind orientare continuă de la Creator despre cum să-l realizeze.
Există un singur Dumnezeu, Creatorul universului. De-a lungul istoriei, Dumnezeu S-a descoperit omenirii printr-o serie de Maeştrii divini, fiecare dintre ei fondând o religie mare. Includ pe Abraham, Krishna, Zoroastru, Moise, Buddha, Iisus, şi Muhammad. Toţi trimişii divini au căutat să trezească capacitățile morale şi creative latente din natura umană. Această succesiune de cadre didactice divine reflectă un singur istoric "planul lui Dumnezeu" pentru educarea umanităţii despre Creator şi pentru cultivarea capacităţilor spirituale, intelectuale şi morale ale fiecaruia. Scopul a fost de a dezvolta caracteristicile nobile înnăscute ale fiecărei fiinţe umane, şi pentru a pregăti calea pentru o civilizaţie globală avansată.
Cultivarea părţii spirituale a vieţii are mai multe avantaje. În primul rând, individul  dezvoltă din ce în ce mai mult acele calităţi înnăscute care stau la baza fericirii umane şi a progresului social. Aceste calităţi sunt încredere, curaj, iubire, compasiune, credinţă şi umilinţă. Deoarece aceste calităţi sunt cele care aduc in manifestare făcând societatea în ansamblu să avanseze.
Un alt efect al dezvoltării spirituale este de aliniere cu voinţa lui Dumnezeu. Această creştere mai aproape de Dumnezeu pregăteşte persoana pentru viaţa de dincolo. Sufletul trăieşte după moartea corpului, se îmbarcă intr-o călătorie spirituală faţă de Dumnezeu prin multe "lumi" sau planuri de existenţă. Progresele înregistrate în această călătorie, în termeni tradiţionali, sunt asemănate cu "ceruri". Dacă sufletul nu reuşeşte să se dezvolte,  rămâne la distanţă faţă de Dumnezeu. Această stare de depărtare de Dumnezeu, poate într-un fel înţeleasă ca "iad." Astfel, raiul şi iadul sunt privite nu ca locuri literale, ci descrieri ale progresului spiritual al cuiva spre lumina lui Dumnezeu.
Deşi am putea avea diferite concepte despre natura lui Dumnezeu, ne rugăm în diferite limbi şi-L numim pe diferite nume - Allah sau Domnul, Dumnezeu sau Brahma - cu toate acestea, vorbim despre aceeaşi fiinţă unică - abstract – fiinţare, principiu.
Dumnezeu este atât de mult dincolo de creaţia Sa, despre care, de-a lungul veşniciei, fiinţele umane n-au fost niciodată în măsură să formuleze o imagine clară a Lui sau să ajungă să aprecieze cea mai îndepărtată natură a Sa . Chiar dacă spunem că Dumnezeu este atotputernic, iubitor a tot, infinit de drept, astfel de termeni sunt derivaţi dintr-o experienţă umană foarte limitata de putere, de dragoste, sau de justiţie. Într-adevăr, cunoştinţele noastre despre orice sunt limitate la cunoştinţele noastre despre atribute sau calităţi perceptibile nouă. Astfel, pentru fiinţele umane cunoaşterea lui Dumnezeu înseamnă cunoaşterea atributelor şi calităţilor lui Dumnezeu, nu o cunoaştere directă a esenţei Sale. Dumnezeu nu este limitat de către un corp fizic, şi deci nu-l putem vedea direct sau respecta personalitatea lui.
Care este adevărata natură a fiinţelor umane şi care este rolul spiritualităţii în dezvoltarea noastră spirituală? Ce este ,,bun " şi ce este,, rău" ? Care sunt responsabilităţile omului divin şi care este sensul spiritual al vieţii?
Mulţi oameni îşi trăiesc viaţa fără să reflecte asupra vieţii însăşi sau înţelesul acesteia pentru ei. Vieţile lor ar putea fi pline de activităţi. Se pot căsători,  pot avea copii, o afacere, sau să devină oameni de ştiinţă sau muzicieni, fără a obţine nici un grad de înţelegere - pentru ce se fac aceste lucruri. Viaţa lor are un scop general ce dă sens  evenimentelor separate, şi ei nu pot avea nici o idee clară despre natura lor sau despre identitatea lor adevărata.
Dacă nu ar exista Creatorul, oamenii ar fi fost pur şi simplu produşi întâmplător, cum afirmă mai mulţi în lumea de astăzi , nu ar avea nici un scop în viaţă. Fiecare fiinţă umană atunci ar reprezenta existenţa materială temporară a unui animal conştient ce încearcă să se deplaseze prin viaţa scurtă a lui sau a ei, cu cât mai multă plăcere şi cu cât mai puţină durere şi suferinţă posibilă.
Scopul lui Dumnezeu în crearea omului, a  fost, şi va fi mereu, pentru a-i permite să-şi cunoască Creatorul său prin experimentarea prezenţei Lui.
Viaţa ar trebui să fie văzută ca un proces etern de descoperire spirituală plină de bucurie şi de creştere: în stadiile incipiente ale vieţii pământeşti, individul trece printr-o perioadă de formare și educaţie, care, dacă este de succes, el sau ea primeşte baza intelectuală şi spirituală necesară pentru creşterea continuă. Atunci când indivizii ating maturitatea fizică la vârsta adultă, ei devin responsabili pentru evoluţia lor ulterioară, care acum depinde în totalitate de eforturile pe care le fac ei înşişi. Prin lupta de zi cu zi din existenţa materiala, oamenii aprofundează treptat înţelegerea principiilor spirituale ce stau la baza realităţii, şi această înţelegere le permite să devină mai eficienţi pentru ei înşişi, pentru alţii, şi pentru Dumnezeu. După moartea fizică, individul continuă să crească şi să se dezvolte în lumea spirituală, care este mai mare decât lumea fizică, la fel cum şi lumea fizică este mai mare decât lumea întrauterina.
Evoluţia sau dezvoltarea sufletului şi a capacităţilor sale este scopul de bază al existenţei umane. Iubirea noastră pentru El creşte; şi acest lucru, la rândul său, ne permite să atingem o comuniune cât mai strânsă cu Creatorul nostru. De asemenea, cu cât ne apropiem mai mult de Dumnezeu, caracterul nostru devine mai rafinat şi acţiunile noastre reflectă mai mult şi mai mult atributele şi calităţile lui Dumnezeu.
Acest potenţial de a reflecta atributele lui Dumnezeu este o realitate esenţială a sufletului. Acesta este sensul pentru care ființele umane au fost create "după chipul lui Dumnezeu." Calităţile divine nu sunt externe pentru suflet. Ele sunt latente în cadrul acestuia, la fel cum culoarea, aroma, şi vitalitatea unei flori sunt latente în sămânţă. Ele au nevoie doar a se dezvolta.
Progresul spiritual înseamnă dobândirea capacităţii de a acţiona în conformitate cu voia lui Dumnezeu şi de a exprima atributele şi spiritul lui Dumnezeu în relaţiile cuiva cu sine şi cu alte fiinţe umane. Singura adevărată şi de durată fericire pentru fiinţele umane constă în urmărirea dezvoltarii spirituale.
O persoană ce a devenit conştientă de natura ei spirituală şi care se străduieşte în mod conştient pentru a progresa spiritual este numita "căutător" spiritual.
Deoarece spiritualitatea are o dimensiune socială, retragerea prelungită din lume şi de la contactul cu societatea şi semenii cuiva nu este necesară sau utilă pentru creşterea spirituală (deşi o retragere temporară din timp în timp, pot fi legitime şi sănătoase ). Pentru că suntem fiinţe sociale, cel mai mare progres al nostru se face trăind în asociere cu alţii. Într-adevăr,  asocierea cu alte persoane, în spiritul slujirii pline de iubire şi de cooperare este esenţial pentru procesul de creştere spirituală.
Cu alte cuvinte, dezvoltarea socială a omenirii, în cazul în care se efectuează în mod corespunzător, ar trebui să fie o expresie colectivă a dezvoltării noastre spirituale.
În concluzie, motivul spiritual pentru viaţa noastră pe pământ este de a ne oferi un teren de antrenament; viaţa noastră este o perioadă de creştere în care să ne concentrăm pe dezvoltarea capacităţilor noastre spirituale şi intelectuale înnăscute. Deoarece aceste capacităţi sunt facultăţi ale sufletului nostru nemuritor, ele sunt eterne, şi trebuie să facem eforturi mari pentru a le dezvolta. Iar aceste eforturi merită, deoarece sufletul este o parte din noi care îndură. Orice ajută la dezvoltarea noastră spirituală este bun, şi tot ce ne împiedică este rău.

"Dumnezeu este infinit, insă este simplu şi de aceea calea de realizare a Sa trebuie de asemenea sa fie simplă. Prin reglarea corespunzatoare a mentalului prin meditatie, sub îndrumarea şi sprijinul unui maestru spiritual, fiecare poate evolua până la cel mai înalt nivel." - Babuji

Spiritualitatea spune că Divinitatea se află în noi şi O putem realiza prin practica interioară. Comuniunea cu Absolutul ar trebuie să fie o comuniune interioară cu Ea. Spiritualitatea nu spune că Divinitatea nu există în afara noastră. Ea afirma că, în timp ce noi ne preocupăm şi cheltuim pentru a merge la locuri de pelerinaj, Divinitatea este chiar în noi înşine.- Chariji

„Esenţa spiritualităţii este să reînvie în noi ceea ce se află în formă latentă - adevărata fiinţă interioară - Sinele.”
„Spiritualitatea începe unde religia se sfârşeşte. Realitatea începe acolo unde se sfârşeşte spiritualitatea. Graţia divină începe acolo unde se sfârşeşte Realitatea. Când chiar și aceasta a dispărut, atunci ne-am atins ţelul.” - Babuji